Cum sari de la una la alta? (71)

„Bate și ți se va deschide”. În dragoste, infinitul e curb, ca o frunză îndoită. Cămășuță vie. Nu e nevoie să lupți cu inerția pentru a privi. Nimic nu vă desparte. A „încadra” o înlănțuire de amănunte colorate, neesențiale (acadele) = a forma un „lanț tropic”. Imaginația = proiecție plastică, o realitate. Există numai un singur fel de a mă simți mai bine. Mă gândesc la Puf Colorat. Are niște ochi verzi atât de frumoși, și urechi lungi și albe, și o codiță mică, neagră. Repede, să scornesc un morcov ca să-l hrănesc. Poftim, Puf Colorat! Nu-i așa că e bun? Scaunul face: „S-C-Â-R-Ț”. Picturi făcute cu degetul. Gândurile sunt personaje autonome. Puf Uriaș. „Oh, acum este mai bine, s-a făcut iarăși micuț”. Mintea funcționează ca un magnet: nu trebuie decât să te gândești că vrei să-ți miști brațul și el se mișcă. Suferința are natura infinitului. Infinit = moarte nebuloasă, învălmășire mentală. Eventuala convertibilitate a sugestiilor dureroase în cele voluptuoase. Moartea căreia nu i te opui senzualizează. Ce fac? Încotro? Ceasul a stat. Calitatea rece coexistă cu cea arzătoare. Conștiința unei ființe care știe că, dacă împinge un anumit lucru la exces, aceasta ar putea să-i provoace moartea. Anihilarea egoismului. S-a deschis poarta. Ți se ia piatra de pe suflet.

Carmen Caragiu (1965-2015)