sâmbătă, 10 octombrie 2015

Cum sari de la una la alta? (67)



Moartea = a da trupul firii. Timp duhovnicesc. Trup de slavă. Copiii învierii nu merg spre stricăciune, spre întuneric și spre noaptea apropiată. „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând spre miezul zilei”. Empatie, simpatie. Altfel, ne scufundăm ținându-ne de mâini. În artă, nici o mișcare nu e inutilă. Când zici „guriță”, nu trebuie să precizezi dacă este vie sau moartă. Forța nu rezolvă nimic. Se exercită în gol. Robia cantitativă. Cine perseverează, cine forțează, forțează în gol. Nu poți să re-creezi viața! Arta valorifică pozitiv, nu negativ, analogia discretă, eterogenitatea, mișcarea liberă (decuplarea modulului). Situație delicată. Vinovată fără vină. Prinsă în menghină. Fâstâceală, blocaj! „Controlul” nu se rezolvă prin forță, ci prin simbol. Ca și când ar muta cu mâna un lucru de colo colo. Camfor. A te sacrifica pentru alții, a nu căuta să obții = sensul fericirii necondiționate. Avid de a umple golul. Înțelepciune = pătrundere. Arta nu e aridă, pentru că integrează corpul! Arta surprinde, iluzia, nu. Expresia nu manifestă întunecare (durere). Morții tineri. Orice limită ontologică nu poate fi decât interioară. Asociația prin asemănare și nu prin contiguitate = rezonanță. Asociația prin contiguitate = buba. Intensificări de vânt. Rocada = cheia răsucită în broască. Nod. Un bob zăbavă. A te păstra în început. A sta = legănare. Ambiguitatea (sugestia subliminală) stă la baza procesului de developare, simbolizare. Nu trebuie să existe sforțare și frică. Nu de „moarte” (extincție, somn) ne e teamă, ci de blocaj, de moartea eternă, de non-sens. A muta munții din loc. Sindromul (semnul) frumoasei din pădurea adormită. Brațul cotește. Doza de atac. Durerea face bine. Limită intensivă. Libertatea (voluptatea) trezirii. A nu confunda viața cu funcțiile fiziologice, ci cu modelarea vagă, desenul, figura, imaginea. Închipuirea completează. Arta confundă „moartea” cu ușurarea, odihna. Despre Pinocchio nu se spune nici că respiră, nici că nu respiră. Muza adormită. D-ra Pogany. Dragostea adevărată: a sacrifica ceva din noi înșine.

Carmen Caragiu (1965-2015)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu