Cum sari de la una la alta? (66)

Emoția constă în faptul că Ființa se conservă. În orice percepție se fac simțiți doi, nu unul! Existența = coexistență. Arderea etapelor (a distanțelor). Îndrăgostiții nu resimt distanța spațială. Apropierea e eternă. Co-prezență la nivel „micro”, nu doar „macro”. Forța neistovită a speranței. Ceva care se uzează își pierde strălucirea. Zilele noastre curg mereu la fel. Cei pe care îi apasă urâtul zilelor mereu la fel. Ieșire din tiparele stereotipe ale vieții. Când ești iubit, te simți puternic. Ambiguitate = contracondiționare. Principiul Atracției, nu al Respingerii (Surpării, Abisului) fundamentează ontologia. Inima = vehicul pentru accederea la transcendență. Filozoful „vede” prin mine, îmi „vede” gândurile, „căsuța mică” din minte. Zi: „Da!” Dorința unui răspuns verbal, luat pieptiș, abrupt. N-a ieșit bine. Fericirea i-a fost „umbrită”. Dormi pe lumină. Eufemismul nu e demonstrativ. „Ceea ce se arată nu trebuie spus”. Evidența nu trebuie evidențiată. Arta e ferită de avalanșe, de greață, de efortul de distanțare mentală (oculară). Obiectivarea emoției. Se visează îmbrăcată în roșu. Tropul poate fi orice. Cerul gurii de pluș. Coji de nucă. Șut. Fiecare înțelege ce vrea. Orice-ți vine („dorințe trăznite”). Când nu mai e de nici un folos, ustensilul de care te împiedici devine o piatră de poticnire. Dorințele ei cele mai mari sunt „ușoare”, copilăroase, mici. Mintea (mâna) „întinsă” se află în criză de localizare. E „depășită” de situație. Gândire incoloră = decompensări intermitente, răcirea extremităților. A avea golul în față. Părăsirea, singurătatea = oglindă a morții. Nu „decodifica” referentul. „Să nu știe stânga ce face dreapta”. Memoria nu-i o încărcătură substanțialistă (stoc de substanță), nu te leagă, nu te trage la fund (piatră de moară). Voința de a te preda lui Iisus. „Ferice de cei ce nu au văzut și au crezut”. Au rămas „străpunși” în inimă.

Carmen Caragiu (1965-2015)