miercuri, 7 octombrie 2015

Cum sari de la una la alta? (62)


Conștiința în expansiune percepe direct, fără intermediar, așa cum percepe direct informația din creier (unde se formează imaginile). Dragoste incurabilă. Materia trebuie „jucată”, nu luată în serios. Să ne jucăm de-a hoții și vardiștii. Desen animat cuvântător. Heidi. Ce-i merge gurița! Se aprind luminile orașului. Deschidere în închidere. „Carmen” era „în” materie. A murit. Lut neînsuflețit. Spațiul = dimensiune a sintezei psihice. Te văd. Îmi apari în carne și oase. Cunoașterea este însuflețită de iubire, de nostalgie. Rostul omului să fie această agresivă situare a propriei vieți în centrul lumii? A înainta în lumea cuiva, în lumea lui interioară infinită. Drăgălășenie referențială! Sentiment familiar. Umor duios. Holism = cunoașterea esențială a „Celuilalt”. Nimic nenumit nu apare ca real. Botezul = taina Creației. Aparițional vs. lumină stinsă. Emoție = reflectarea unei relații calitativ noi. Conștiința de sine = expansiune, deschidere, nu legătură oarbă. Dulceață = har, undă verde, stabilizare imponderabilă, încetarea caracterului instrumental. Gândirea opozitivă nu reușește să rețină pluralul mobil, centrii fini. Se lasă indusă de percepție, de sinteza spațială, de atomizare. Nu reușește să facă saltul logic de la materie la corp. Structuralismul nu-și poate da drumul, nu poate mișca muzica. Aurul existenței. Fruct ajuns la maturitate. Să exprimi puțin, să sugerezi enorm. Logica nu-i inteligentă, nu e un „logician”. Viziune largă = inimă largă! Legătură placentară între poezie și limbaj (fără pressing fonemic asupra referentului). Structuralism = încordare, anchiloză. Pressingul noțional (instrumental) e cauza blocajului. Forma nu e ceva exterior fondului. Fondul nu se elaborează independent de formă. Sentimentul organizează informația. Atmosfera „degajă” sensul întregii poezii. Nostalgia are centru afectiv de gravitație, cheag. În iubire, nostalgia posibilului nu te apasă. Prin sintezele libere transpar semnificațiile, nucleii referențiali. Developarea referentului. Substanța câmpului = coastă. Timp condensat. Semnificantul estetic e plural, indefinit, fluid, îți îndeplinește orice dorință. Chipul revarsă iubire. Sens intuitiv, fulgurant, necăutat. Muzică = picuri de timp. Cunoașterea pură alunecă în timp ca în spațiu. Arta respiră prin viitor, cu capul sub apă. Viața veșnică. Cerul. Sus, aproape. Umăr rotund. Om așezat. „Plutea o floare de tei / Înlăuntrul unei gândiri abstracte”. Durata adevărată este de natură calitativă, nu cantitativă. Omul sfințește locul.

Carmen Caragiu (1965-2015)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu